Atestare documentară
Într-o scrisoare a regelui ungar Ştefan din 17.11.1270 se vorbeşte de Oaş ca moşia “OVAŞ”. În diplomele maramureşene din secolele XIV şi XV, Negreştiul este menţionat în legătură cu “drumul sării” care pornea de la Ocnele de sare Giuleşti-Maramureş peste munţi prin Negreşti, către ţinuturile sătmărene şi apoi spre Panonia.

Despre Negreşti un istoric maghiar a scris cu mai bine de 100 de ani în urmă că <"Felsofalu", în vlahă Negreşti, este cea mai mare aşezare românească din Oaş. Acest sat se întinde pe 77 de coline, cu toate acestea are numai 300 de case>.
Documentele din secolul XIX vorbesc despre Negreşti ca fiind cel mai mare sat din Ţara Oaşului având 600 case cu 2.725 locuitori.

Ţara Oaşului
Relieful şi clima pe teritoriul actual al judeţului Satu Mare au oferit condiţii prielnice de viaţă pentru omul de Neanderthal şi Homo Sapiens Fosilis, care cu mai bine de o sută de mii de ani înainte de Cristos s-au aşezat pe terasele înalte din Ţara Oaşului (Remetea Oaş, Boineşti, Călineşti Oaş etc.). În epoca bronzului, în această zonă, au vieţuit creatorii culturii Suciu de Sus, a căror ceramică poate sta la un loc de cinste în orice muzeu al lumii.

Suprafaţa
Oraşul Negreşti-Oaş are o suprafaţă de 13.026 hectare, din care intravilan Negreşti-Oaş 830 ha, Tur-180 ha, Luna-170 ha, zona turistică Luna-Şes 170,3 ha şi extravilan 11.675,7 ha. Oraşul are în componenţa sa satele Luna şi Tur care se află la 2,6 km vest de oraş şi zona turistică Luna Şes la 8 km est.

Populaţie
Negreşti-Oaş are 15.185 locuitori, cu o densitate medie de 116,57 locuitori/km2, situându-se astfel în categoria oraşelor mici ale ţării. Datele statistice arată că populaţia oraşului s-a triplat din anul 1930 (5290 locuitori) până în anul 1992 (16648 locuitori) datorită sporului natural şi a celui migratoriu impuse de factori de natură economică. După această dată s-a înregistrat o scădere a numărului de locuitori din cauza migrării în străinătate şi înapoi la ţară.

Primul document care face referire la acest ţinut datează din 1270, când regele Ungariei dona unui nobil câteva sate din hotarul sud-vestic al Ţării Oaşului. În acel document, Ţara Oaşului e pomenită ca “Terra Awas”. Unii istorici susţin că originea termenului de Oaş ar fi din termenul de Awas (Oaş), care înseamnă runc (despădurire, “curătură”, “luminiş”). Ţara Oaşului este consemnată şi în Cronica lui Grigore Ureche.